Sate componente: Miceştii de Cîmpie (reşedinţă), Visuia şi Fântâniţa


Monografie

Comuna Miceştii De Cîmpie este situată în partea de sud a judeţului, în depresiunea Transilvaniei. Atestarea documentară a localităţii apare în 1329, când într-o hotărâre de moşie sunt amintite pământurile numite Miceşti (Chiciud) şi Visuia (Wyzuliatelke). Localitatea nu figurează în listele de dijme papale, fapt ce demonstrează caracterul pur românesc al localităţii de-a lungul întregii sale evoluţii. În anul 1720 localitatea număra o populaţie de 390 de locuitori, iar la mijlocul secolului al XIX-lea, 500. În anul 1784, a fost înfiinţată şcoala primară. Denumirea de Cîmpie, improprie, i-a fost dată pentru funcţia de grânar al Cîmpiei Transilvaniei.

Satul Visuia este atestat concomitent cu Miceşti de Cîmpie în anul 1329. A fost donat de către Mihai Viteazul împreună cu alte sate din zonă lui Moise Szekely pentru sprijinul acordat în lupta de la Șelimbăr (18/28 octombrie 1599). Satul Visuia, component al comunei Miceştii de Cîmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud, este situat în partea de sud a judeţului. Se spune că zona este de Cîmpie, însă dacă ai aduce pe cineva din Bărăgan sau alte câmpii ale ţării nu i-ar veni să creadă că şi aceasta este o Cîmpie. Satul este situat între dealuri, ca într-o căldare. Până la 30 august 1940, satul Visuia era parte a judeţului Cluj şi se găsea la extremitatea răsăriteană a acestuia, la o distanţă de 70KM de Cluj. După cedarea Transilvaniei de Nord, Visuia a rămas a României şi împreună cu alte comune a trecut la judeţul Turda, care s-a şi numit Cluj-Turda, oraşul cel mai însemnat devenind acum Turda, la o distanţă de 60KM. Satul, care până la cedarea Transilvaniei de Nord se afla în inima Ardealului, a devenit sat de graniţă, fiind tăiat de linia demarcaţională pe la nord, rămânând o parte din hotar şi unele case, sub stăpânire maghiară. Satul a devenit teritoriu al judeţului Bistriţa-Năsăud după împărţirea administrativ teritorială din anul 1968.

Satul Fîntâniţa (Chibulcut, în maghiară Mezőköbölkút) este atestat din anul 1297 sub numele de Kubulkuth („Fântâna de Piatră”). În 1332 a fost construită biserica maghiară din sat. Fostă comună în perioada interbelică, pînă în 1948, are ca zestre o biserică de zid construită la 1465. Atestată în urmă cu aproape 800 de ani, a aparținut principelului Gheorghe Rakoczi I, așa cum se arată în documente istorice din anul 1638-1639. Istoricii mai spus că Rakoczi I și-a stabilit aici curtea princiară pe la 1630, locul ales fiind chiar la intrarea în sat, dinspre Mincești, pe partea dreaptă. După 1700, adică la începutul secolului al XVIII-lea, Fântânița intră în proprietatea baronesei Susana Banffy, văduva contelui Adam Bethlen, după care, satul cu tot cu locuitorii lui devin bun al contelui Laszlo Teleki, asta până la 1918, an în care are loc Unirea Transilvaniei cu Regatul României, sfârșitul primului război mondial, consființind dispariția în cimitirul istoriei a Imperiului Austro-Ungar.

Sunt folosite materiale WikipediaMiceştii de Cîmpie, sub licentaCreative Commons Attribution-Share-Alike License 3.0.